Si mi-a fost dor de o plimbare, prin cetatuia din oras, nu am timp in practica sa pun dorinta...deci ma pun sa imi imaginez.
Si cu greu ma rup de realitate...ajung undeva departe...cam la 3 km de casa, in cetatuie, pe banca cea mai frumoasa.
Ah'banca aceea, de acolo pot privi lumea plina de amaraciune, cred ca cu criza majoritatea au in gand..."azi cum o mai scot la capat?"..dar incerc in gand sa-mi fac o iesire cu zambet in cetatuia din oras, deci ma opresc din meditat si ma pun iar pe visat.
Am ajuns, in vis, la banca. Ma asez, iau o gura de aer si incep sa citesc. Cata liniste'si pace...din cand in cand cate o adiere de vant trece prin parul meu neprins. Citesc "Daca vrei sa umbli pe apa, trebuie sa cobori din barca", am trecut deja de cateva capitole, ah'cum trece timpul...parca s-a innorat, noroc ca banca e sub un stejar. Si a inceput ploaia, cat ador sa ascult tunetul si sa privesc fulgerul! Parca ar comunica Dumnezeu cu mine, da parca m-ar mustra!
Si s-a oprit si ploaia, simt ca visul se indreapta spre casa mea din nou, incerc sa imi adun gandurile, dar ma opresc; dintr-o data printre copacii rari din cetate incepe o ceata gri sa pluteasca, subtire, dar rece, de pe frunzele stejarului cad picuri reci de ploaie, cat de rece a devenit totul! Si stiu, trebuie sa ies din vis si sa infrunt realitatea, de fapt nu exista nici un motiv de fericire, nu stiu de ce am iesit in vis la plimbare cu gandul la zambet.
Ies din vis, ajunsa cu gandul din nou in mintea mea, care simtea ca v-a exploda de stat in casa(motive personale), si iau Biblia, da sincer de ceva vreme nu am mai luat vreun verset care sa-l am ca meditatie zilnica. Si ajung undeva in Luca 4:8-32...unde Isus parca a inceput sa-mi vorbeasca mie, desi chiar aseara vorbeam cu o prietena si ii spunea ca Biblia e mai mult istorie decat sa copiem ce au facut ceilalti, mai bine luam totul ca pe niste experiente de viata dupa care sa ne ghidam; si totusi acum citind m-au impresionat, mi-au daruit sentimentul sperantei ca foarte curand soarele o sa straluceasca si pe strada mea, noua mea strada in curand!
Ah'din nou momentul de visare s-a schimbat din zambet in lacrima...iar finalul visului plin de raceala s-a intors in realitatea care mi-a fost umpluta cu speranta!
Si totusi, obiectez la ce am scris, exista motive de fericire!
4 comentarii:
maya...cea mereu visatoare dar intotdeauna cu capul pe umeri:))
ma bucur ca inca alegi rozul cand totul e negru. O sa fii curand fericita, meriti!
Cu drag...anonim.
o clipa altfel.
o clipa cu El.
o clipa pe banca...
sunt curios unde e locul ala in cetatuie si care e banca :)
hain e imposibil sa nu o vezi daca ai ocazia sa te plimbi prin cetatea din orasul meu :)
Trimiteți un comentariu