filele mele.

miercuri, 23 februarie 2011

O farama din viata unei anonime...

"...S-a trezit de dimineata, desi sesiunea era terminata se grabea sa isi faca bagajele si sa mearga acasa, nici ea nu stia de ce e atat de entuziasmata; in jurul pranzului avea trenul, pe drum a inceput sa fie cuprinsa de teama, ce va gasi acasa?!? In ce stare va fi familia?!?
Ajunsa acasa isi privi parintii plini de bucurie, "Comoara lor e acasa."
-Ce bine sa te stiu acasa, spuse mama ei, care se sprijinea de scaunul din bucatarie.
Ea o privea cu atentie, putea citi in ochii ei cu cata putere lupta cu durerile, intotdeauna le ascunde de ochii ei, mai bine ca mama ei nu stie nimeni cat de sensibila e la poverile celor dragi.
A intrat in living sa vada ce face tatal ei, in timpul sesiunii ia venit dor de copilaria in care timpul petrecut cu tatal ei era atat de pretios; zambea strengar cand isi aducea aminte de duminicile in familie, intotdeauna intre programul de biserica, jucau remi sau jocuri memo in familie, si spre satisfacerea ei, de cele mai multe ori o lasau sa castige. Nu va uita niciodata momentele de studiu biblic cu mama ei, in care primea sfaturile necesare pentru orice domeniu al vietii. De multe ori atunci nu intelegea de ce trebuie sa retina toate aceste lucruri...dar cum inainteaza in varsta realizeaza importanta vorbelor din partea mamei.
Cuprinsa de amintiri incepe sa povesteasca cu tatal ei...el citea, ca de cele mai multe ori, de cand nu mai lucreaza; discutia lor de obicei se invarte in jurul cartilor, fiecare isi recomanda cartile citite de ei si discuta despre semnificatia lor, tragand concluzii inteligente si sfaturi aplicabile in viata de crestin.
Spre seara, revine in bucatarie, o priveste pe mama ei care sta in fata sobei si gateste...nu se astepta ca fata sa intre si luand'o pe nepregatite nu a reusit sa stearga toate lacrimile. A surprins'o cand isi stergea ultima lacrima, a stiu ca incercarile nu au incetat, dar a refuzat sa intrebe, ii era teama de o rascolire a sentimentelor, a preferat sa interpreteze din ce vede. Si i se dadeau multe...inca trebuia sa manance la lumina lumanarii, inca trebuia sa doarma in living, inca trebuia sa isi vada mama plina de dureri, inca...si toata seara ia fost distrusa de melancolie si stare plina de sentimente negative.
A urcat in camera ei friguroasa, doar pentru a'si potoli lacrimile, ascunse de mama ei, stand pe patul ei privi spre noptiera si gasi o agenda veche, din perioada liceului...o deschide si gaseste niste versete: "Harul meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita" 2 Corinteni 12:9 / "Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora"Filipeni 2:4...citind aceste versete si'a amintit de legamantul vesnic care l-a incheiat acum cativa ani cu Domnul. Scopul ei nu e sa se consume prin mila pentru ea si cei dragi, ci sa lupte si sa spere, sa iubeasca si sa creada!!!
A inceput sa rosteasca cuvinte cu voce tare, cuvinte care pe rand s-au transformat in rugaciune...si in final a ajuns sa zambeasca cu rostirea ultimei fraze.."Nu inteleg de ce si cand va fi timpul binecuvantarii mele, dar stiu ca ma vei binecuvanta si iti multumesc de acum pentru planul binecuvantarii Tale din viitor."
Coplesita de cuvintele rostite de ea insasi, cobori in living, se pune in pat langa mama ei, o mangaie usor pe fata si adoarme asa...."

va urma....

Niciun comentariu:

Postări populare