filele mele.

vineri, 25 februarie 2011

Partea II. Povestea anonimei continua...

"Se lasa din nou seara, cauta o lumanare si se aseza la masa din living...inca e prea frig sa foloseasca camera ei. Aprinde lumanarea si incepe sa citeasca...e cuprinsa de primul roman crestin din Romania, se lasa dusa de val si incepe sa se puna in rolul personajului, se simte dintr'o data tulburata si incepe sa priveasca in gol...isi opreste privirea asupra focului din semineu, si incepe sa lacrimeze, se gandea "cat de scurta poate fi viata pe acest pamant, cand te astepti mai putin te surprinde moartea; moartea?!? Nu, nu vreau sa ma mai gandesc la acest subiect, ma infioara...daca, prin absurd ar..ar..muri...nu, nici nu vreau sa ma gandesc"...isi sterge repede lacrimile si fuge la patul mamei, se simtea din nou rau si avea nevoie de apa, cat de bine se simtea cand stia ca e la timpul potrivit si la locul potrivit pentru a o sluji pe insusi mama ei.

Revenind in fata mesei...observa cat de repede arde lumanarea...incepe sa citeasca din nou, dar gandurile ei nu o lasau sa se concentreze...isi deschide telefonul si incearca sa il sune pe el, viitorul sot, suna dar nu raspunde; ramane ingandurata si incepe sa gandeasca cu voce tare....si incet incet intra din nou in rugaciune, a inceput sa simta cum se rupe de realitatea inconjuratoare si cum staruinta ei incepe sa ia amploare...dupa, nici ea nu stia cat timp, reveni,imbratisand realitatea, acum intunecoasa, pentru ca lumanarea se terminase, dar a revenit plina de zambet si lacrimi in acelasi timp; simtea o pace complesitoare, se simtea ca si cum deja problemele sunt rezolvate...era plina de speranta si credinta. Nici ea nu intelegea, dar ceva s'a intamplat!!!
Aude telefonul, care a sunat neincetat de cand a intrat in rugaciune, prietenul ei speriat astepta un raspuns de la ea; raspunse si plina de calm si pace ii spune ca a avut cea mai uimitoare seara din viata ei...el nu intelegea, cel putin pentru moment, ce s-a intamplat cu ea, dar era multumit, in sfarsit o seara in care adorm amandoi calmi si zambitori. In ultima perioada, ea, din cauza problemelor devenise irascibila si nerabdatoare, incat relatia lor se rezuma doar la cateva cuvinte reci si seci.

Inainte sa o sune, el, s'a rugat, chiar ii era dor de o seara in care zambetul si rasul ei sa fie in centrul atentiei, in care sa o simta iar plina de entuziasm...ii placea asa mult sa fie rasfatata, si sa glumeasca, simtul umorului era un punct forte la ea, dar acum nu mai era asa, devenise prea serioasa pentru varsta ei; nu era aceea pe care si'o dorea el pentru tot restul vietii. Iar in seara aceea, spre uimirea Lui, Dumnezeu chiar ia raspuns rugaciunii...se gandea, probabil ca in acelasi timp, amandoi au ridicat privirea spre Cer si au inaltat rugaciuni si intradevar unde sunt doi sau trei adunati in numele Lui, El este acolo!!!

A preferat sa profite de seara aceea, nu stia cand o va mai prinde in starea asta, si au petrecut la telefon peste trei ore, in care au ras, iar el inchidea ochii si isi imagina zambetul ei, privirea ei plina de calm si pace...isi dorea asa de mult sa fie langa ea si sa o poata imbratisa, fiecare gluma, fiecare chicot, fiecare rasfat il facea sa ii aprinda un dor de nedescris; iar ea, nu inceta sa ii spuna cat ii simte lipsa in mijlocul incercarilor ei si ca nu isi poate imagina sa treaca fara el prin ce trece; chiar il considera o binecuvantare.

Inainte de a incheia conversatia, ea ii spune ca pacea care a primit'o in seara aceea, o dorea cu tot dinadinsul cand a realizat ca desi era o persoana destul de populara peste tot unde avea activitati, cand a inceput sa aibe probleme, nu era nimeni la care sa poata apela, isi putea numara pe degetele de la o mana cate persoane continua sa ii fie alaturi si in asemenea circumstante; prin aceasta, sustine ea, si'a dat seama ca baza ei  trebuie sa fie in Dumnezeu si dupa in oamenii care sunt cu adevarat langa ea, si ceea ce a cerut a fost ca credinta ei sa fie pusa in baza lui Dumnezeu si credinta ei nu a intarziat sa fie fie rasplatita. Se simtea atat de bine si in siguranta, ii venea sa strige de bucurie, sa spuna membrilor familiei de fericirea care o traia, si'ar fi dorit sa o impartaseasca cu ei, dar....
(va urma....)

3 comentarii:

Anonim spunea...

Concluzia mea? scrie o carte!!!

eu. spunea...

e adevarata povestea sau din imaginatia ta?

Unknown spunea...

e adevarata :)

Postări populare